ALEXANDRU MACEDONSKI NOAPTE DE DECEMVRIE PDF

A fost tiparit mai intai in Forta morala II, , 10 , reprodus apoi in Analele literare, politice si stiintifice I, , 1 , reprodus si in Literatorul, in cele din urma XXVI, , Punctul de plecare al Noptii de decemvrie se afla intr-o proza a lui Macedonski intitulata Meka si Meka, publicata mai intai in ziarul lui C. Rosetti Romanul 13 ianuarie , republicata in Literatorul XI, , 1 si transpusa apoi in limba franceza sub titlul Les deux Mecque, spre a fi tiparita in La Revue Internationale din 15 iunie Meka si Meka este un poem in proza, o legenda orientala -simbolica, cam in genul romanului Thalassa, scris in aceeasi vreme, dar pe o tema diferita. Gustul lui Macedonski pentru Orientul exotic, foarte frecvent in poezia sa, incepand cu o serie de bucati din ciclul intitulat Excelsior si terminand cu Poema rondelurilor, se explica prin biografie, prin temperament, dar si prin contactul cu poezia franceza, care, de la Victor Hugo la poetii parnasieni si simbolisti, cultiva exotismul oriental in imagini pletorice sau in versuri fin cizelate ineifrand simboluri menite a sonda spiritul in adancurile lui. Intr-o noapte de decembrie, cand cazuse prima zapada, un tanar poet, idealist, dispretuitor de bani si chiar de glorie, sta si viseaza la gura sobei.

Author:JoJolmaran Tuzilkree
Country:Indonesia
Language:English (Spanish)
Genre:Environment
Published (Last):28 April 2014
Pages:182
PDF File Size:8.43 Mb
ePub File Size:10.78 Mb
ISBN:348-7-35797-215-3
Downloads:27651
Price:Free* [*Free Regsitration Required]
Uploader:Arashishicage



Pustie si alba e-ntinsa campie Sub viscolu-albastru ea geme cumplit Salbatica fiara, rastristea-l sfasie, Si luna-l priveste cu ochi-otelit E-n negura noptii un alb monolit Si luna-l priveste cu ochi otelit. Nametii de umbra in juru-i s-aduna Faptura de huma de mult a pierit Dar fruntea, tot mandra, ramane in luna Chiar alba odaie in noapte-a murit - Faptura de huma de mult a pierit.

E moarta odaia, si mort e poetul In zare, lupi groaznici s-aud, ragusit, Cum latra, cum urla, cum urca, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vant-nabusit Iar crivatul tipa - dar el, ce-a gresit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare si-n gandu-i s-afara, Si luna e rece in el, si pe cer Si bezna lungeste o strasnica gheara, Si lumile umbrei chiar fruntea i-o cer Si luna e rece in el, si pe cer. Dar scrumul sub vatra, deodata, clipeste Pe ziduri, alearga albastre naluci O flacara vie pe cos izbucneste, Se urca, palpita, trosneste, vorbeste ,,Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?

Rastristea zapezii de-afara, dispare Deasupra-i e aur, si aur e-n zare, Si iata-l emirul orasului rar Palatele sale sunt albe fantasme, S-ascund printre frunze cu poame din basme, Privindu-se-n luciul paraului clar. Si el e emirul, si are-n tezaur, Movile inalte de-argint si de aur, Si jaruri de pietre cu flacari de sori; Hangiare-n tot locul, oteluri cumplite In grajduri, cai repezi cu foc in copite, Si-ochi imprejuru-i - ori spuza, ori flori.

Si el e emirul, si toate le are E tanar, e farmec, e trasnet, e zeu, Dar zilnic se simte furat de-o visare Spre Meka se duce cu gandul mereu, Si-n fata dorintei - ce este - dispare Iar el e emirul, si toate le are. Spre Meka-l rapeste credinta - vointa, Cetatea preasfanta il cheama in ea, Ii cere simtirea, ii cere fiinta, Ii vrea frumusetea - tot sufletu-i vrea Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta.

Dar Meka e-n zarea de flacari - departe De ea o pustie imensa-l desparte, Si prada pustiei cati oameni nu cad? Pustia e-o mare aprinsa de soare, Nici cantec de paseri, nici pomi, nici izvoare Si dulce e viata in rozul Bagdad. Si dulce e viata in sali de-alabastru, Sub bolti lucitoare de-argint si de-azur, In vie lumina tronand ca un astru, Cu albele forme de silfi imprejur, In ochi cu lumina din lotusu-albastru. Dar iata si ziua cand robii si-armeaza Camile gateste, si negri-armasari, Convoiul se-nsira - in zori scanteiaza, Porneste cu zgomot, - multimea-l urmeaza, Spre porti napustita cu mici si cu mari.

Si el ce e-n frunte pe-o alba camila, Jar viu de lumina sub rosu-oranisc, S-opreste, o clipa, pe verdele pisc, Privindu-si orasul in roza idila S-opreste, o clipa, pe verdele pisc Din ochiul sau mare o lacrima pica, Pe cand, de sub dealuri, al soarelui disc In gloria-i de-aur incet se ridica Si lacrima, clara, luceste, si pica Din apa fantanii pe care o stie In urma, mai cere, o data, sa bea Curmalii-o-nfasoara c-o umbra-albastrie Aceeasi e apa spre care venea Copil, sa-si alinte blondetea in ea Si-ntreaga, fantana, e tot cum o stie.

E tot cum o stie, - dar, searbad la fata, Sub magica-i umbra, un om se rasfata Mai slut e ca iadul, zdrentos, si pocit, Hoit jalnic de bube, - de drum prafuit, Viclean la privire, si searbad la fata. De nume-l intreaba emirul, deodata, S-acesta-i raspunde cu vocea ciudata - La Meka, plecat-am a merge si eu.

La Meka? La Meka! Si pleaca drumetul pe-un drum ce coteste Pocit, schiop si searbad, abia se tareste Si drumu-ocoleste mai mult, tot mai mult, Dar mica poteca sub pomi serpuieste, O tanara umbra de soare-l fereste, Auzu-i se umple de-un vesel tumult, Si drumu-ocoleste mai mult - tot mai mult.

Iar el, el emirul, de-asemenea pleaca Pustia l-asteapta in largu-i s-o treaca Prin prafu-i se-nsira camile si cai, Se mistuie-n soare Bagdadul, si piere, Mai sters decat rozul de flori efemere, Mai stins decat visul pierdutului rai. In largu-i pustia, sa treaca-l asteapta E dreapta - tot dreapta - dar zilele curg, Si foc e in aer, in zori, si-n amurg Si el nainteaza, dar zilele curg.

Nici urma de ierburi, nici pomi, nici izvoare Si el nainteaza sub flacari de soare In ochi o naluca de sange - in gat Un chin fara margini de sete-arzatoare Nisip, si deasupra, cer rosu - s-atat Si toti nainteaza sub flacari de soare. Si tot fara margini pustia se-ntinde, Si tot nu s-arata orasul preasfant Nimic n-o sfarseste in zori cand s-aprinde, Si n-o-nvioreaza suflare de vant Luceste, vibreaza, si-ntruna se-ntinde. Abia, ici si colo, gasesc, cateodata, Verdeata de oaza cu dor asteptata Sageata, alearga cal alb si cal murg, Camilele-alearga sageata si ele, La cantecul apei se fac usurele Izvor sau citerna in clipa le scurg Dar chinul reincepe, si zilele curg.

Si tot nu s-arata naluca sublima Si apa, in foale, descreste mereu Cand calul, cand omul, s-abate victima, Iar mersul se face din greu si mai greu Cu trei si cu patru, mor toti plini de zile, Dragi tineri, cai ageri, si mandre camile. Si tot nu s-arata cetatea de vise Merindele, zilnic, in traisti se sfarsesc Pradalnice zboruri de paseri, sosesc S-arunca pe lesuri cu ciocuri deschise, Camile, cai, oameni, cad, pier, se raresc Doar negrele paseri mereu se-nmultesc Si tot nu s-arata cetatea din vise.

Cetatea din vise departe e inca, Si vine si ziua cumplita cand el, Ramas din toti singur, sub cer de otel, Pe minte isi simte o noapte adanca Cand setea, cand foamea, - grozave la fel, Pe piept, ori pe pantec, ii pun cate-o stanca, Prin aeru-n flacari, sub cerul de-otel.

Pierduti sunt toti robii, cu cai, cu camile Sub aeru-n flacari, zac rosii movile Nainte - in laturi - napoi - pestetot, Oribil palpita aceeasi culoare E-aprins chiar pamantul hranit cu dogoare, Iar ochii se uita zadarnic, cat pot Tot rosu de sange zaresc pestetot Sub aeru-n flacari al lungilor zile. Si foamea se face mai mare - mai mare, Si, zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare Bat tamplele - ochii sunt demoni cumpliti Cutremur e setea, s-a foamei simtire E sarpe, ducandu-si a ei zvarcolire In pantec, in sange, in nervii-ndarjiti Bat tamplele - ochii sunt demoni cumpliti.

Abia mai paseste camila ce-l poarta Speranta, chiar dansa, e-n sufletu-i moarta Dar iata - parere sa fie, sau, ea? In zarea de flacari, in zarea de sange, Luceste Emirul puterea si-o strange Chiar portile albe le poate vedea E Meka! E Meka! Spre albele ziduri, alearga - alearga, Si albele ziduri, lucesc - stralucesc, Dar Meka incepe si dansa sa mearga Cu pasuri ce-n fundul de zari o rapesc, Si albele ziduri, lucesc, - stralucesc!

Ca gandul alearga spre alba naluca, Spre poamele de-aur din visu-i ceresc Camila, cat poate, grabeste sa-l duca Dar visu-i, nu este un vis omenesc Si poamele de-aur lucesc - stralucesc Iar alba cetate ramane naluca.

Ramane naluca, dar tot o zareste Cu porti de topaze, cu turnuri de-argint, Si tot catre ele s-ajunga zoreste, Cu toate ca stie prea bine ca-l mint Si porti de topaze, si turnuri de-argint. Ramane naluca in zarea pustiei Regina trufasa, regina magiei, Frumoasa lui Meka - tot visul tintit, Si vede pe-o iasma ca-i trece sub poarta Pe cand sovaieste camila ce-l poarta Si-n Meka strabate drumetul pocit, Plecat schiop si searbad pe drumul cotit Pe cand sovaieste camila ce-l poarta Si moare emirul sub jarul pustiei Si focu-n odaie se stinge si el, Iar lupii tot urla pe-ntinsul campiei, Si frigul se face un brici de otel Dar luna cea rece, s-acea dusmanie De lupi care urla, - s-acea saracie Ce-aluneca zilnic spre ultima treapta, Sunt toate pustia din calea cea dreapta, S-acea izolare, s-acea dezolare, Sunt Meka cereasca, sunt Meka cea mare Murit-a emirul sub jarul pustiei.

Crezi ca ne lipseste ceva?

ACCOLADE STRYKER PDF

Noaptea de decembrie

Nascut la 14 martie la Bucuresti ; decedat la 24 noiembrie la Bucuresti Inaltei poete Carmen Sylva Pustie si alba e camera moarta Si focul sub vatra se stinge scrumit - Poetul, alaturi, trasnit sta de soar ta, Cu nici o scanteie in ochiu-ador mit Iar geniu-i mare e-aproape un mit Si nici o scanteie in ochiu-adormit. Pustie si alba e-ntinsa campie Sub viscolu-albastru ea geme cumplit Salbatica fiara, rastristea-l sfasie, Si luna-l priveste cu ochi-otelit - E-n negura noptii un alb monolit Si luna-l priveste cu ochi otelit. Nametii de umbra in juru-i s-aduna Faptura de huma de mult a pierit Dar fruntea, tot mandra, ramane in luna - Chiar alba odaie in noapte-a murit - Faptura de huma de mult a pierit.

ASTM E381 PDF

“Noaptea de decemvrie”- comentariu

Tema poemului Tema poemului o reprezinta conditia precara a artistului intr-o lume nefavorabila sau chiar ostila actului sau creator, tema prin care Macedonski si-a prefigurat experienta lui individuala ca scriitor neinteles si neacceptat adesea in epoca. Titlul poemului Titlul poemului este de sorginte romantica, nu simbolista, pentru ca sugestia i-a venit de la romanticul francez Alfred de Musset, si de la preromanticul englez Edward Young, ambii poeti scriind versuri sub titulatura adoptata si de scriitorul roman. Spre deosebire de Eminescu, care isi exprima dezgustul si scepticismul in raport cu racilele sociale, fiind marcat de o melancolie cu accente pesimiste, Macedonski a fost un revoltat activ si un temperament vitalist. El nu si-a pierdut entuziasmul si nici increderea in triumful binelui si in forta tamaduitoare a artei, in ciuda esecurilor sale repetate. Daca geniul eminescian alege retragerea din lume in sfera ideilor inalte, de unde sa contemple cu raceala nimicnicia vietii omenesti, filosofia vitalista a lui Macedonski consta in aprecierea ca viata inseamna o necontenita lupta pentru atingerea oricarui ideal, dar frumusetea ei sta tocmai in eroismul acestei lupte, chiar daca telul propus nu poate fi, uneori, si atins. Geneza poemului Geneza poemului s-a plasat cu doisprezece ani inaintea publicarii acestuia.

GELDOF FILETYPE PDF

Noaptea de decemvrie de Alexandru Macedonski (rezumat si comentariu)

.

AFI 63-131 PDF

Alexandru Macedonski – Noaptea de Decemvrie

.

Related Articles